În perioada 28-31 august, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române a organizat în Masivul Ciucaş – Prahova, exerciţiul SAREX 2023, la care au participat şi 10 salvamontişti prahoveni.
Care, evident, au fost la înălţime. La propriu şi la figurat. Cum ne-au obişnuit, de altfel.
Argument este o informare a Salvamont Prahova, în care stă scris că salvatorii prahoveni „au intervenit la patru misiuni de salvare, încheiate cu succes, beneficiind de bogata experiență în acțiuni reale de salvare. Acestea au fost: Turist cu fractură membru inferior, în zona Tigăile Mari. Elicopterul IGAv a inserat prin troliere doi salvatori montani, care au acordat primul ajutor medical, apoi au evacuat accidentatul cu plasa de salvare; 2. Turist aflat în şoc anafilactic, fiind mușcat de vipera, pe traseul Vf. Ciucas-Pasul Bratocea. Până la sosirea salvatorilor montani, acesta a fost identificat cu ajutorul dronei şi a primit sfaturi prin sistemul audio al acesteia. Salvatorii montani i-au acordat primul ajutor medical, l-au scos din starea de șoc și l-au transportat cu UTV-ul până în Pasul Bratocea, de unde a fost preluat de către ambulanță; 3. Fractură deschisă a membrului inferior stâng, în fața Cabanei Ciucaş. I s-a oprit hemoragia, imobilizat membrul și transportat la ambulanță. 4. Alpinist, căruia i s-a desprins o asigurare din perete, s-a lovit, suferind un traumatism dorsal. Am amenajat un atelier de lansare-elevare, cu ajutorul căruia a fost recuperat alpinistul, fiind transportat ulterior la punctul medical avansat”.
La sus-amintitul exerciţiu au mai participat – potrivit Salvamont Prahova – şi reprezentanţi ai pompierilor, ai Inspectoratului General al Aviaţiei Române, ai Poliţiei.
(Foto cu carcter ilustrativ, Salvamont Prahova)
Detalii şi video, în linkul de mai jos.
https://www.facebook.com/salvamontprahova.ro/videos/176070222108316?locale=ro_RO