Trei sportivi de la CSM Ploieşti- medaliaţi la Campionatul Uniunii Europene de Şah!

În perioada 15-24 august, în oraşul Kouty nad Desnou (Cehia) s-a desfăşurat Campionatul Uniunii Europene de Şah – competiţie rezervată cadeţilor (categoria de vârstă 8-14 ani), care a reunit la start peste 100 de practicanţi ai „sportului minţii” din 15 ţări.
Peste o sută de participanţi! Deci este cu atât mai meritoriu faptul că trei şahisti legitimaţi la Clubul Sportiv Municipal Ploieşti au reuşit să urce pe podiumul de premiere, prin Alexandru Constantinoiu (argint la „băieţi”), Aida Păunescu (argint, la „fete”) şi Melania Grigore ( bronz la „fete”).
„La competiţia organizată de Federaţia Europeană de Şah şi Federaţia de Şah a Republicii Cehe, România a fost reprezentată de opt sportivi, delegaţia <<tricoloră>> fiind condusă de antrenorul coordonator al secţiei de şah de la CSM Ploieşti, Petre Grigore” – informează clubul ploieştean.
(Foto, CSM Ploieşti)