Capăt de drum, Meliceşti,  comuna Telega – Prahova. Dau să rezem bicicleta, dar dă  corn în corn cu o vacă. Sau bou!  
După aia, vine cârdul. Ca orice şmecher de la oraş, scot telefonul şi-ncep să le pozez.  Martoră e galeria foto. 
„Fotografiază-le! Pune-le pe Facebook! Că peste ceva vreme, n-ai să mai vezi aşa. Lumea nu mai creşte animale, tineretul pleacă de la sate”, îmi spune omul. 
Intrăm în vorbă. Spre încântarea mea, îmi spune că m-a văzut deseori p-acolo. Iar acolo, adică aici, înseamnă Meliceşti, comuna Telega- Prahova. Întreb de urşi.  Îmi spune calm că sunt.  
N-am timp să pun neroada întrebare dacă îi e frică. Că îmi povesteşte cum, odată, s-a dus după animale. „Le-am  numărat de departe. Aveam o vacă-n plus”.
– Haiti!, mi-am zis în gând.
-Eu am opt,  a noua era ursul!, îmi explică calm.
Apoi continuă:
– Ştii ce fac seara? Pornesc motorul la drujbă.  Sperie ursul.
Îl întreb dacă pot să-i fac o poză. Nu vrea. Rămâne doar sfatul să fotografiez „vitele alea”.
Formula „vitele alea”  e a mea. O ştiu dintr-o altă viaţă. Atunci când ştiu eu cine întreba – pe nu ştiţi dumneavoastră cine: „Ai adus vitele alea acasă, că se-nserează!”. 
Meliceşti, comuna Telega, Prahova.  Aud motorul drujbei. Lanţul se-nvârte-n gol, ştiu asta. 
Sau poate nu!  Poate drujba aia sperie ursul, iar zimţii de la drujbă  rod, încet, dar sigur, ce-a mai rămas azi, din lumea satului de ieri. 
Mâine,nu se ştie…  
În noaptea asta, aştept să văd Perseidele.