Nu ştiu de ce,  în perioada asta, mi-aprind ţigară de la ţigară.  Că-n alte zile, fumez mai puţin. Poate pentru că-i  înainte de Stămăria Mare.  Fiindcă aşa se zicea pe vremuri, înainte şi-n ziua de 15 august.  
Poate că la vremea aia, nu ştiam că  oamenii se transformă în fluturi. Nu mă-ntrebaţi de unde ştiu  acum. Ştiu, şi gata!
Nu  ştiu de ce, ori de câte ori văd casa asta – sau ce a mai rămas din ea – simt nevoia s-o fotografiez. Are  cam o sută de ani. Bănuiesc motivul: aici a  stat  şi-a murit Gheorghe.
El învârtea la manivelă la „comedia mică””. Că la „aia mare”, cu motor,  se dădeau „cavaleri şi domnişore, dame şi bărbaţi cu pantaloni evazaţi”,   în  policioare. De Stămăria Mare! Ba, chiar şi cu două-trei zile mai înainte. 
Gheorghe trăgea şi clopotul la biserică. Până-ntr-o zi, când clopotul l-a tras pe el, bătând a mort. Despre el nu zice lumea nici de bine, nici de rău. E un lucru bun şi ăsta.
Dumneavoastră nu ştiţi cine sunt eu. Serios! Păi, dacă vreau, învârt roata fântânii din galerie şi-ntorc vremurile  în care eu sunt copilul cu fluturele-n mână (în foto, mai jos). Dar n-o fac. Încă!
Surpriza asta mi-o las poate pentru 8 septembrie: de Stămăria Mică. Sau pentru o dată viitoare.
Când şi eu voi fi un fluture. 
Gata, că simt nevoia să-mi aprind altă ţigară…
(Galerie foto dintr-o comună prahoveană. Nu spun care!)