„Simbioze”, sau despre vocaţia de a face artă

Mariana DĂSCĂLACHE-NIŢICĂ

Mâine, 10 august, la ora 15,  Muzeul Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu Quintus” Prahova găzduieşte vernisajul expoziţiei „Simbioze”, în care sunt expuse lucrări ale artiştilor George Păunescu şi Carmen Chiţan. 
George Păunescu s-a născut în 1961 la Bobiceşti, jud. Olt,  iar  în anul  1994 a absolvit Universitatea de Artă – Bucureşti, Secţia Artă Murală,  specializându-se  ulterior  în Restaurare Monumente de Epocă – Pictură Murală (1997 – 1999).  În perioada 2000-2001 aprofundează,  la Roma, la „Pontificio Instituto di Archeologia Cristiana”,  pictură murală antică.În 1998 devine membru titular al Uniunii Artiştilor Plastici din România.
În paralel  cu lumea artei, George Păunescu începe să lucreze, pentru început, la Televiziunea Română. Ca semn de apreciere a dedicației și profesionalismului, în 1995 primește „Diploma de Onoare” din partea orașului Roman (Neamț), iar doi ani mai târziu îi este înmânat ”Premiul pentru Tineret” de către Muzeul de Artă Craiova. Din anul 2000 îi sunt conferite o serie de distincții, precum: „Diploma de Onoare pentru contribuția excepțională în dezvoltarea culturii în județul Olt”, „Diploma de Onoare a Muzeului Județean Olt”, „Diploma de excelență în semn de prețuire pentru întreaga activitate” oferită de Consiliul Local Bobicești, „Diploma de merit” oferită de Primăria Municipiului Slatina. În 2005 primește prima recunoaștere internațională – „Paleta de cristal” – acordată de Primăria localității Reit im Winkl din Germania, oraș care îi va oferi, trei ani mai târziu, și Premiul „Europa Kunstlerpreis”. 
Pentru Carmen Chiţan, din Bacău, 2022  reprezintă anul împlinirii marii pasiuni, obținând diploma de master în cadrul Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu” Iași, Facultatea de Arte Vizuale și Design, cu specializarea sculptură – practici contemporane. Tot atunci are și două expoziții personale: „Transfigurări formale” Iași (2022) și „metaLmorfoze” Bacău (2022). Participă și la expoziții colective la Bacău, Iași, Slobozia, precum și la tabere de creație  „Horezu la pas prin Transilvania” – Horezu Valcea (2023).
***Pentru  mai multe detalii privind expoziţia, vă stă la dispoziţie Departamentul – Servicii educative, relaţii publice şi documentare din cadrul Muzeului Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus“, Tel./fax: 0244 511375, tel. 0244 522264.