Nu despre performanţele sau non-performanţele noastre sportive  scriem acum.  Iar rostul bicicletei în peisaj îl  amintim mai târziu. 
Porţiunea de drum dintre Băicoi şi Scorţeni- Prahova. N-o mai făcusem de ceva vreme. Am pedalat azi.
Suntem fumători, recunoaştem, deci cam anosmatici. Adică avem simţul mirosului atrofiat.  Doar că  zona asta, azi, ne-a „mutat nasul”. 
Explicaţia e simplă: un amestec de  vreo  40 de grade Celsius  la nivelul  asfaltului, în combinaţie cu ceva  stârvuri de câini şi pisici,  peturi,  haine intrate în putrefacţie şi alte resturi ale „civilizaţiei” noastre înseamnă, ne pare rău c-o  spunem, „parfum” de nesimţire. 
Şi asta cale de vreo trei kilometri.  Hai, o grămadă, treacă de la noi! Hai, două, mai merge! Că doar suntem români şi…Doar că treaba asta cu suntem români are schepsisul ei. În pădure, maldăre de gunoie.  La margine de drum, de asemenea.
Am făcut ceva kilometri la viaţa noastră cu bicicleta.  Dar nu despre performanţele  sau non-performanţele noastre sportive e vorba aici.   
Ci despre nesimţire! Fără ghilimele, fără  nicio scuză. Iar acum, să  explicăm de ce-am făcut poze cu bicicleta.
Păi, vedeţi dumneavoastră,  ea nu poluează. Nici măcar fonic! D-aia! 
A, că mai strigă câte unul „Bă, ţi s-a dezumflat lanţul”,  sau „Pfaiiii, ce şmecher eşti. Ai volanul  pe dreapta!”, astea fac parte din farmecul acestei pasiuni.
Nu ştim exact de cine ţine zona: de comuna Scorţeni  sau de Băicoi?  Sigur e că  toată mizeria asta e de la unii dintre noi.
Deci, să nu dăm vina pe vreo primărie, pe vreo prefectură, pe vreun guvern sau – am fi în stare – pe UE!  
Cine spunea „Dacă vrei să schimbi lumea, începe  prin a-ţi face patul!”? Parcă mai contează.
Naşpa e că unii dintre noi băgăm gunoiul sub preş. Iar preşul e acum asfaltul.
Ce ţară frumoasă avem! Păcat că unii mai şi pedalează prin ea!