Sub coordonarea unui procuror de la DICOT- Serviciul Teritorial Ploieşti, poliţiştii de la Antidrog au efectuat mai multe perchetiţii domiciliare, la persoane bănuite de comiterea infracţiunilor de trafic de droguri de risc și deținere de droguri de risc, pentru consum propriu, fără drept.
„În cauză, s-a reținut faptul că, în perioada august 2022 până în prezent, persoanele bănuite ar fi cultivat și comercializat, în mod repetat, droguri de risc (cannabis) și ar fi deținut droguri de risc, pentru consum propriu, fără drept (cannabis).După recoltare, drogurile ar fi fost comercializate către consumatori, din judeţul Prahova” – comunicat poliţia prahoveană.
În urma descinderilor, au fost descoperite şi ridicate 700 de grame de cannabis, două culturi outdoor cu 86 de plante de cannabis (cu dimensiuni între 10 și 100 cm), 125 de semințe de cannabis, 6.700 de lei, şase telefoane mobile, patru cântare, cinci grindere și două pistoale neletale supuse autorizării.
„În cursul zilei de astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova, cu propunere de arestare preventivă a celor 7 bănuiți”, se mai precizează în acelaşi document de presă al poliţiei prahovene.
